RĂUL DIN OAMENI - INTRODUCERE

 

Definiții

Criminal, Ucigaș, Asasin = sinonime (?)

Criminal: Persoană care a săvârșit o crimă;

Ucigaș: Persoană care a ucis sau a încercat să ucidă pe cineva; Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva.

Asasin: Persoană care omoară premeditat pe cineva.

Nota autorului

Prima crimă consemnată în istoria omenirii a fost uciderea lui Abel de către fratele său Cain. Din acel moment timpuriu, bărbați și femei deopotrivă au continuat să comită crime. Multe dintre aceste crime au fost comise în cele mai brutale și oribile moduri imaginabile, fără niciun pic de respect pentru viața umană. De-a lungul timpului, în calitatea mea de detectiv în cadrul echipei criminaliste, am văzut crime și masacre comise atât de bărbați, cât și de femei cu minți bolnave, depravate și sadice. Criminalii în serie pe care i-am documentat aici - printre cei mai răi din lume - toți au mutilat, torturat, maltratat și omorât cu sânge rece bărbați, femei și copii în cele mai crude moduri imaginabile. Sper că, la fel ca mine, când vă veți familiariza cu victimele din capitolele următoare, veți lua o pauză pentru a vă gândi la durerea și suferințele prin care au trecut în timp ce își dădeau ultima suflare înainte de a muri în mâinile acestor monștri.

Sunt două întrebări care mi se pun frecvent: „Ce definește un criminal în serie?” și „Cum ajunge o ființă umană normală să se transforme într-un criminal care apoi progresează, devenind un criminal în serie? Termenul „criminal în serie” a fost adoptat de FBI pe la mijlocul anilor ’70, în urma unor anchete asupra unor serii de crime comise de aceiași făptași. Un criminal în serie este definit în mod vag ca persoană care comite trei sau mai multe crime în aceleași locații sau în locații diferite, de obicei urmate de un interval de timp de pauză (o perioadă de „calmare”) între fiecare crimă. Această pauză între fiecare crimă ar putea fi de zile, săptămâni, luni sau chiar de ani. Mulți criminali în serie condamnați sunt psihopați dovediți, care suferă de tulburări de personalitate, dar nu se comportă întotdeauna ca niște psihopați, iar pentru un observator extern, acești indivizi ar putea părea destul de normali.

Criminalii în serie sunt conduși de o varietate de îndemnuri psihologice, dar în primul rând de dorința de putere și motivațiile sexuale. Adesea au sentimentul că sunt respinși de către societate. Mulți au fost abuzați fizic și sexual la o vârstă fragedă, iar crimele lor din anii următori încearcă să compenseze acest lucru și să le ofere un sentiment de potență și adesea de răzbunare, oferindu-le un sentiment de putere, atât în momentul în care comit crimele, cât și după. De asemenea, ei se simt foarte bine când văd că acțiunile lor aduc teroare și teamă comunităților. Acest lucru se adaugă simțului puterii.

Cei mai mulți criminali în serie încep să aibă fantezii despre crime în timpul adolescenței sau chiar mai înainte. Aceste fantezii cresc odată cu ei și visează în mod compulsiv să domine, să supună și să ucidă, de obicei cu elemente foarte specifice fanteziilor lor care vor fi evidențiate în cele din urmă în crimele reale. Alții citesc povești despre crime sau se uită la fotografii în reviste care prezintă acte de sadism, violuri, tortură și crime. Mai târziu, vor simți nevoia de a pune în practică ceea ce au văzut și citit. De obicei, acești criminali își aleg victimele din clasele sociale inferioare, cum ar fi vagabonzii sau prostituatele, asta pe lângă persoanele vulnerabile - copii mici și persoane în vârstă.

Semnele timpurii ale unor astfel de tendințe apar adesea în copilărie și includ declanșarea focului (incendierea lucrurilor pentru a atrage atenția) și cruzimea față de animale, denumită în mod obișnuit „zoo sadism”. Mulți copii manifestă cruzime față de animale, smulgând picioarele păianjenilor, de exemplu, dar viitorii criminali în serie omoară adesea animale mai mari, cum ar fi câinii și pisicile, și fac asta pentru propria lor plăcere, nu neapărat pentru a-și impresiona prietenii. Veți vedea că aceasta este o temă care va tot reveni în această carte.

Când sunt prinși, cei mai mulți criminali în serie vor încerca să invoce în apărare nebunia și, pe această bază, vor pleda nevinovați, forțând procurorul să demonstreze că, la momentul săvârșirii crimelor, nu sufereau de nebunie severă și că puteau face diferența între bine și rău. În cazul altor criminali în serie, premeditarea extinsă, combinată cu lipsa oricăror dovezi că vedeniile și halucinațiile i-au împins să comită crimele, face ca o astfel de apărare să fie respinsă cu ușurință. Cu toate acestea, această tactică permite prezentarea unor dovezi în favoarea criminalului, dovezi care în mod normal ar fi fost considerate inadmisibile, ca de exemplu un istoric al abuzurilor suferite în copilărie. Unele studii sugerează că odată ce un criminal în serie începe să omoare, nu se mai poate opri.

Cu ajutorul tehnologiei criminalistice moderne și cu analiza ADN-ului la dispoziția poliției, au fost prinși mai mulți ucigași ca niciodată. Desigur, orice criminal în serie care ucide în mod regulat este mult mai probabil să fie prins decât cel care ucide cu o frecvență mai mică.

Există patru categorii de criminal în serie: organizat, dezorganizat, misionar și hedonist. Unii criminali prezentă mai mult de una dintre aceste caracteristici, dar la majoritatea domină doar una. Pe măsură ce crimele lor continuă, unii criminali retrogradează de la comportament organizat la dezorganizat. La început vor comite crimele cu atenție și metodic, dar pe măsură ce compulsivitatea lor scapă de sub control și le domină cu totul viețile, devin neglijenți și impulsivi.

Criminalul organizat își planifică crimele metodic, de obicei răpind victimele, ucigându-le într-un loc și ducându-le și abandonându-le într-un alt loc. De multe ori, el va atrage victimele cu trucuri care fac apel la bunătatea lor. Altul vizează în mod specific prostituatele, care sunt dispuse să meargă voluntar cu un criminal în serie care se prezintă drept client. Ei sunt capabili să mențină sub control locul crimei și, în zilele noastre, de obicei știu să se ferească de criminaliști, știind că trebuie să îngroape un cadavru cât mai adânc sau să-i lege o greutate atunci când îl aruncă într-un râu. De asemenea, își urmăresc cu atenție crimele în mass-media și adesea se mândresc cu acțiunile lor. Criminalul organizat e bine integrat în societate și are prieteni și iubite, poate chiar soție și copii. El este tipul care, atunci când este prins, cel mai probabil este descris de cunoscuți ca fiind „un tip foarte simpatic” care „nu ar răni nici măcar o muscă”. Unii criminali în serie se străduiesc să-și ascundă cât mai bine crimele prin falsificarea bilețelelor prin care victima spune că s-a sinucis sau înscenând crimele lor unor oameni nevinovați.

Criminalii dezorganizați tind, de regulă, să își comită crimele în mod impulsiv. Vor ucide când va apărea ocazia, lăsând cadavrul pur și simplu la fața locului, rareori încercând să scape de acesta. De obicei, își atacă victimele fără avertisment și, în mod obișnuit, vor face cu cadavrul tot ceea ce se simt obligați să facă odată ce au ucis, ca de exemplu necrofilia, mutilarea și canibalismul. Rareori se obosesc să-și șteargă urmele, dar se pot sustrage capturării pentru o perioadă de timp datorită vicleniei de care dau dovadă, care îi obligă să se mute. Ei sunt adesea inadecvați din punct de vedere social, cu puțini prieteni, de obicei au un istoric cu probleme mentale și sunt priviți de către familie și cunoștințe ca excentrici sau chiar ciudați. Au puține informații despre crimele pe care le comit și pot chiar să-și blocheze amintirile despre crimele pe care le-au comis.

Criminalii misionari cred că faptele lor sunt justificate pe baza faptului că scapă lumea de un anumit gen de persoane, deseori prostituate sau membri ai unui anumit grup etnic și, prin urmare, fac societății o favoare. Criminalii misionari diferă de alte tipuri de criminali în serie prin faptul că motivul lor este, în general, non-sexual.

Un criminal hedonist ucide din pură plăcere, deși aspectul particular de care se bucură va varia. Unii s-ar putea bucura de urmărirea sau vânarea victimei, în timp ce alții pot fi motivați în primul rând de torturarea și abuzurile la care supune victima în timp ce aceasta este încă în viață. Alții își vor ucide victimele rapid și apoi se vor răsfăța cu necrofilia sau canibalismul. De obicei, la criminalul hedonist, crima are un aspect sexual, chiar dacă este posibil să nu fie imediat evident; unii criminali obțin un val de entuziasm care nu este neapărat sexual.

Deci, de unde vine acest îndemn de a ucide și de ce este atât de puternic? Dacă am experimenta cu toții acest îndemn, am fi în stare să-i rezistăm? Este condiționat genetic, hormonal, biologic sau cultural? Criminalii în serie au vreun control asupra dorințelor lor? Cu toții experimentăm furia și instinctele sexuale inadecvate, totuși majoritatea dintre noi avem un fel de „cușcă” interioară care ne ține monștrii din noi închiși. Spune-i morală sau programare socială; problema e că aceste blocade interne s-au prăbușit de mult în criminalii psihopați. Nu numai că au eliberat monstrul din ei, ci devin virtuali sclavi ai apetitului acestor fiare din ei și vor ucide și mutila până când vor fi prinși în cele din urmă și chemați să dea socoteală pentru crimele lor. În termeni populari, fenomenul crimelor în serie este considerat ca fiind unul modern, dar poate fi urmărit de-a lungul istoriei cu un anumit grad de acuratețe.

Liu Pengli din China, vărul împăratului Jing, a fost numit rege al Jidongului în al șaselea an al Erei Mijlocii a domniei lui Jing, in anul 144 î.Hr. S-a scris că „pornește în expediții de jefuire cu 20 - 30 de vasali tineri care se ascund de lege, omorând oameni și confiscând bunuri pentru nevoile personale”. Deși mulți dintre supușii săi știau despre aceste crime, le era teamă să iasă din case noaptea; abia în anul 29 al domniei sale, fiul uneia dintre victimele sale a trimis în cele din urmă un raport către împărat. S-a descoperit apoi că Liu Pengli a ucis cel puțin 100 de persoane. Oficialii instanței au solicitat executarea lui Liu Pengli; cu toate acestea, împăratul nu putea suporta uciderea propriului său văr; în schimb, Liu Pengli a devenit om de rând, luându-i-se titlurile și averea, și alungat.

În secolul al XV-lea, se spune că unul dintre cei mai bogați oameni din Franța, Gilles de Rais, ar fi răpit, violat și ucis cel puțin 100 de băieți tineri pe care i-a adus la castel ca paji. Aristocrata maghiară Elizabeta Báthory a fost arestată în 1610 și ulterior acuzată că a torturat și măcelărit până la 600 de tinere. La fel ca Liu Pengli, de Rais și Báthory erau bogați și puternici; prin urmare, deși infracțiunile lor erau cunoscute în zonele lor, aceștia nu au fost aduși în fața justiției mult timp. Cronicile vremurilor "aveau mare grijă" de treburile celor puternici; în plus, nu existau forțe polițienești consacrate, cel puțin în Europa, în acele secole. Prin urmare, este posibil să fi existat mulți alți criminali în serie, clasici sau medievali, care fie nu au fost identificați, fie nu au fost mediatizați.

Thug Behram, lider bandei indiene a cultului asasinilor Thuggee, a fost descris drept cel mai prolific criminal în serie din lume. Potrivit numeroaselor surse, se crede că a ucis 931 de victime prin strangulare cu ajutorul unei pânze ceremoniale, rumal care în hindi înseamnă „batistă”, folosită de cultul său între 1790 și 1830, deținând astfel recordul pentru cele mai multe crime comise de o singură persoană în istorie. În total, Thugs, per ansamblu, a fost responsabil pentru aproximativ două milioane de decese, potrivit Guinness World Records. Notorietatea lui Thugs a condus în cele din urmă la introducerea cuvântului „thug” în limba engleză ca termen pentru "ruffians" (răufăcători și oameni care se comportă agresiv față de ceilalți semeni). Cercetările recente au pus la îndoială crimele cultului Thuggee și au sugerat că acestea au fost comise de conducătorii Imperiului Britanic din India pentru a-și întări stăpânirea colonială.

Unii criminologi istorici au sugerat că ar fi putut exista multe crime în serie de-a lungul istoriei, dar cazurile specifice nu au fost înregistrate în mod adecvat. Unele surse sugerează că criminalii în serie medievali au inspirat legende precum cele despre vârcolaci și vampiri.